Stau la coada… nu am de ales, in fata mea e o tanti care si-a amintit ultima reteta de floshtoace cu zbraconii si tre sa o impartaseasca cu lucratoarea de la ghiseu. Prietene bune probabil, discutia se intinde si la cine a mai sunat in ultima vreme, la ce mosneag de la 2 usi mai incolo se insoara cu una mai tanara “ca doar are avere”, la ce nesimtiti sunt astia de la CET Iasi ca suprataxeaza la caldura. Aici sunt de acord, insa nu in contextul asta, incep si pe mine sa ma doara picioarele, transpir, ma iau nervii. Am venit dupa un colet care trebuia sa-mi ajunga in 2-4 zile lucratoare, e a 6-a zi si sunt si eu curios. Duduia din fata mea epuizeaza subiectele, semn bun, poate se misca si imi vine si mie randul. “Functionara” isi intreaba amica:
– si ce aveti de trimis?
Ha? Pai pana acu ati stat la povesti dar despre scopul initial n-a venit vorba? Bun, imi mai initializez o doza de rabdare… tanti completeaza lent si agale o foaie, litera cu litera ca doar muma-sa a inventat posta si e ca acasa acolo! Dupa nu mai putin de 15 minute termina… dar nu de tot, isi mai aduce aminte ceva si incepe iar o conversatie. Imi pierd rabdarea si spun:
– nu va suparati, puteti continua mai tarziu, mai suntem vreo 20 aici…
Duduia de la posta se enerveaza, termina cu colega de sporovaiala si ma ia pe mibe:
– dumneavoastra?
– un colet…
– aveti avizul?
– nu! Nu am gasit nimic in cutia postala si am venit eu dupa el
– nu se poate fara aviz, trebuie sa vorbiti cu factoru!
Bun… factorul… tin minte ca asa ii spunea bunica postasului, pentru ca asa era obisnuita din vremurile comuniste. Insa eu nu stiam cine e “factorul” si sincer nu cred ca trebuia sa stiu. Ma intreaba de adresa, urla un nume acolo si spune:
– domnu cica are un colet
– da, is la mine avizele
Se uita la mine si intreaba:
– dumneavoastra de ce nu aveti avizul?
– pentru ca tocmai ati aflat ca sunt la “factor”…
Se uita lung, se simte luata la misto iar eu nu ma pot abtine si intreb:
– chiar asa, eu de ce nu am avizul? Pardon, avizele… “factorul” a folosit pluralul!
Oh.. idiotul de mine, ce tupeu am sa aduc o intrebare la o lupta cu guri femeiesti…
– pai daca nu v-a gasit acasa, ce vina are el?
– am cutie postala doamna, nu trebuie livrare la domiciliu…
– si ce ma intereseaza pe mine?
Imi tranteste in fata o foaie, sa o completez si sa ma duc sa o platesc. Fac si asta, ma intorc la rand si astept… ea urla la mine:
– pai hai acu, nu mai stati la coada, veniti aici.
Imi da coletul si cu juma de gura imi inmaneaza o chitanta pe care nu o intelegeam. Ce-i cu asta? Ea nu se sinchiseste sa-mi spuna ce e, doar ca trebuie sa mai platesc ceva… Ce anume? O domnisoara cu rabdarea pierduta imi sopteste zambind:
– taxe de inmagazinare, ca ati intarziat cu ridicarea…
POFTIM? Pai bine mai femeie, stau ca boul la rand in timp ce dumeata te scarpini in fund si discuti despre retete, aflu ca avizele sad binisor la voi in sertare, ma iei la maturat aleea si acum tot eu sunt cel care nu si-a facut treaba?
Asta nu doar am scris-o acum… asta am urlat-o in mijlocul multimii.
Cu pachetul in mana deja, ma uit la chitanta aia si zambesc…
– v-as spune ce sa faceti cu ea, dar acum aruncati-o la gunoi doar.
Am plecat, ea a mormait ceva insa a fost repede acoperita de altii care stateau la rand si aveau aceleasi probleme.
Posta Romana? Mai degraba Posta de Rahat a rRomaniei. Decat sa ai treaba cu ei mai bine iti torni cafea firbinte pe oua… dezbracat… in zapada.

Share

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *